D'ale sufletului

Respirăm la unison.

posted by Ilea 2 decembrie 2016 0 comments

De ce trebuie să explicăm sentimentele, iubirea, liniștea? De ce trebuie să înțelegem ce se întâmplă? De ce să analizăm? De ce să dezbatem o pasiune mută… ceva ce nu se discută? De ce să punem întrebări fără răspuns? De ce să căutăm o claritate într-o ceață frumoasă? De… frică? De… geaba?

Visele pot deveni realitate… sau realitatea poate fi așa frumoasă, încât uneori să crezi că e ireal. O liniște profundă. Respirație lângă respirație. Bătăile inimii sincronizate. 2 devine 1. Tăcerea devine pasiune. Pasiunea te urcă dacă nu o întrebi. Te duce pe culmi. Până la primul „dar dacă…” și la ultimul „de ce…”.

S-a dus. Forfotă în public. Își dau cu părerea. Coborâm. Părerile lor impertinente ne apasă aripile. Nu le lăsa să cadă. Nu-ți da foc singur iar. Lasă-i să-și zică ce vor. Ei nu știu nimic despre oamenii care trăiesc intens orice moment.

Oamenii pasionali simt tot. Dau tot. Fac tot. Se bucură de orice… la maxim. O secundă, o oră, o zi, pot și o eternitate să o traiască la aceeași intensitate… dacă le-o oferi. La fel de mult pun la bătaie atât la rău, cât și la bine. Ei nu pleacă. Ei rămân și strâng din dinți. Au lipsit de la lecția de abandon, deși cel mai des EI SUNT ABANDONAȚI.

Pasiune. Viață. Fără întrebări. Ochii închiși. Respirație la unison.

Încet… ating subiecte pe care îmi promit că nu o să le mai deschid. Nu în lumea asta.

Poate îţi place şi...

Leave a Comment