Lămâie şi înjurături

Sex. Când vrea EA sau când vrea EL?

posted by Ilea 8 ianuarie 2016 1 Comment

De când e lumea și pământul, cele care au făcut regulile au fost… femeile. Nu sunt o feministă convinsă, nu susțin femeile fără să o merite, ba mai mult le taxez la orice chestie care mi se pare eronată. În adâncul sufletului sunt bărbat. Sau în profunzimea analizelor hormonale, dețin mult testosteron. Cu toate că la istorie nu am fost cea mai bună în liceu, hai să o luăm logic și (aproximativ) cronologic.

Când Doamne Doamne a făcut lumea, era liniște și pace până când Eva, aflată în perioada premenstruală și-a dat seama că au apucat-o poftele alea mari. Pofta de mere. Nu că n-ar fi fost destui pomi în grădina Edenului, ea l-a vrut fix pe ăla pe care știa că nu avea voie să îl atingă. Mai departe, știm cu toții povestea.

Următoarea pe listă, Cleopatra (nu Stratan), regina Egiptului, deșteaptă, seducătoare, luptătoare. A sucit mințile liderilor romani și a ajuns să conducă poporul singură, de când avea 18 ani, folosindu-se de bărbații din jurul ei. Practic, i-a făcut cu capul cum a vrut ea. Mișto, nu? Și când mă gândesc că eu nu-s capabilă să fac duș fără să inund toată baia.

Altă deșteaptă, Mata Hari, este cea mai cunoscută și importantă spioană din istorie. Cu ce se ocupa? Păi lua bani de la francezi și nemți, fără a fi clar ce servicii oferea fiecaruia. Dar îi ieșea pasența și avea ce sparge la shopping. Să nu-ți mai zic de Nefertiti, Ioana D’Arc, Marie Curie, Eva Peron, Ana Aslan sau Oprah. Fiecare era „zeiță” pe domeniul ei de activitate. Nefertiti, era considerată așa la propriu.

Ce au ele în comun? Păi și-au jucat bărbații pe degetele. Pe ai lor și pe ceilalti din perimetru, din sat sau chiar din țară. Nu te gândi că niciun Casanova cu care s-au intersectat stimabilele nu era suficient de deștept, galant sau „vrăjitor” încât să le pună cu botul pe labe. Unii au încercat și cu vrăji pe bune! Oops! Eroare! Femeia are în ADN o chestie interesantă: chiar și atunci când e îndragostită și nu mai gândește… ea tot gândește. Ai fi știut ce înseamnă de fapt o „femeie” dacă nu râdeai ca boul la orele de Anatomie sau Educație Sexuală din școală. Ea are și nu are punctul G în creier. Sau îl are, dar îl activează când vrea ea. De aia n-are orgasm când vrei tu. No offence! Dar câteodată mai bine mimăm și ne dăm ochii peste cap decât să ne treacă toate valurile de căldură de parcă am fi posedate. E mai comod…

Revenind în zilele noastre, am auzit mai multe basme decât am citit vreodată. Și chiar am citit o gramadă de cărți! Ei, în momentul în care masculul feroce iese din vizuină și merge la Loft să agațe ceva nou, își pregătește și speech-ul. Rolul de băiat de casă, care te ia de nevastă la următoarea cafea, îți face unghiile cu ojă și te servește cu micul dejun la pat. Trebuie să spun, unii chiar au talent oratoric! În momentul în care primul act a început, femela stă și ascultă, dar nu aude. Mă rog, aia inteligentă așa face. Că la finalul serii se culcă cu tine? Felicitări… fato. Înseamnă că n-ai inhibiții.

Pentru tine, domnule, am doar niște întrebări: 1. Este o femeie sigură pe ea? 2. Pare intimidată și încântată în același timp de ceea ce îi spui? 3. După ce terminați își fumează țigara liniștită și își cheamă taxi? 4. Are lenjerie mișto? 5. Are crema de corp și parfum în geantă plus alte chestii care țin de igiena intimă? Bun. Îmi pare rău să te dezamăgesc. În ecuația dată, TU ești victima, nu ea. Nu vrăjeala ta a fost foaaarte bună. Sau o fi fost. Doar că EA a vrut să se întâmple așa de când s-a trezit dimineața și a știut că seara se va vedea cu tine. Cheia a fost tot timpul la ea, și-a desfăcut singură lacătul de la „centura de castitate”.

Încă ceva: dacă îți imaginezi vreodată că noi stăm în casă în chiloți cu dantela de la Intimissimi , sutien din latex si Swarovski pentru care am strâns bani două săptămâni și mirosim a Tom Ford când gătim, te înșeli. Știi ce bine dau cu aspiratorul în chiloții mei preferați verzi din bumbac? (O femeie „la casa ei” are lenjeria de casă într-un sertar și în altul lenjeria de f****).

Oricum, apreciem bărbații care știu vorbi. Sexul nu este suficient dacă în timpul actului scoate vreo gogoașă pe gură. Inteligența e sexy. Inteligența e… cum să zic… kinky. Ai grijă mereu ce spui! Ascultăm deși nu auzim, dar taxăm! Succes!

P.s. E adevarat MITUL. Dacă are lenjeria asortată, te-a avut de dinainte să o ai tu.

Foto: Daniel Ilinca

Poate îţi place şi...

1 Comment

sdf 11 ianuarie 2016 at 23:23

Woah! I’m really loving the template/theme of this blog.

It’s simple, yet effective. A lot of times it’s very hard to get that „perfect balance” between user friendliness and appearance.
I must say you’ve done a superb job with this. Additionally, the blog loads extremely quick for
me on Internet explorer. Excellent Blog!

Reply

Leave a Comment