D'ale sufletului

Tu… când ai crezut ultima oară?

posted by Ilea 10 iulie 2016 0 comments

Într-o lume plină de NU POT, NU VREAU, NU (ORICE), avansarea pe plan personal, profesional sau spiritual este prea puțin posibilă. În momentul în care nici nu ai analizat prea bine situația, dar începi cu o negație, fii sigur că acțiunea va fi un eșec. 

Suntem cea mai avansată formă de inteligență de pe Terra în acest moment. Dar nu suntem conștienți de puterea pe care ne-o dă Universul. Nu el ne conduce. TU, cu mintea și inima esti stăpân absolut și, vorba aia: POȚI muta munții din loc. Știu că ți se pare ciudat ca o muiere de 26 de ani, să-ți dea lecții de viață. Nu sunt nici lecții, nici măcar sugestii. E adevărul meu, pe care am început să îl descopăr în cele mai dificile perioade.

Zilele trecute, am avut un mic ghinion din cauza mea, evident, în urma căruia aș fi meritat o sancțiune. După ce m-am panicat, m-au trecut toate căldurile și mi-a urcat tensiunea de 5 ori pe minut, am zis: bun, acum ce aș putea să fac? Am încercat planul A, B,C și restul alfabetului. Trebuia să fie bine în final. Jumătate din creier mă calma și îmi spunea ÎNCEARCĂ, cealaltă zicea să renunț. Zilnic mă lupt cu mine. N-ai ideea cât de greu e să ai doua personalități total opuse care se duelează în permanență în tine : MINTEA și INIMA. Trebuie să recunosc, legea Ilea este următoarea: întâi mă speriu, încep cu NU POT, apoi zic LAS-O NAIBII, EȘTI ILEA. ILEA POATE. ILEA NU RENUNȚĂ. Da, vorbesc cu mine însămi de multe ori. Și am putut… cu ajutor, evident.

Partea funny? Omul implicat în problema mea, nu m-a văzut în viața lui și mi-a ținut o lecție despre ÎNCREDERE. În mine, în el, în oameni, în univers, în ceea ce simt. În acel moment am avut un deja-vu cu altă persoană care mi vorbește des despre acest subiect. Când auzeam toate alea a mia oară, mi-am dat seama că problema este la mine. Că trebuie să lucrez întâi cu mine și apoi cu ceilalți.

Zi de zi duc același duel, zi de zi cad și mă ridic… uneori nici nu mai știu cum sau de ce mai pot. Dar îmi iese, deși uneori mai greu. Mintea e precum un copil de 3 ani care nu știe să vorbească corect, să se comporte, să ia decizii. Ea trebuie educată. Să fii părintele tău, să te ridici cu gândul întâi și apoi să-ți ajuți trupul, asta e o lecție greu de înțeles, Cred că fizica cuantică aș pricepe-o mai ușor, dacă e să mă întrebi.

Mai nou, mă trezesc cu un singur gând în cap: CRED. Un simplu cuvânt mă ajută în permanență. Îmi alungă gândurile negative care mă îndepărtează de visele mele, informațiile eronate pe care le aud și pot să mă influențeze, îndepărtează oamenii care vor să-mi facă rău într-un fel sau altul. Calea spre fericirea sau nefericirea mea este fix la mine. Nu știu ce va fi, nu știu nimic. Dar CRED și asta îmi este suficient.

TU când ai crezut ultima oară?

 

P.s. M-a inspirat poza asta. Singur(i) împotriva tuturor. Și-s fericiți. Și pot.

Poate îţi place şi...

Leave a Comment